Valentina Pelinel profita din plin de perioada aceasta. De cand a aflat ca este insarcinata, vedeta nu-si mai incape in piele de fericire. Calatoreste mult si petrece in compania prietenilor. Fara sa vrea, insa, isi pune sarcina in pericol.
Dupa vacanta petrecută în Franţa, Valentina Pelinel îşi pregăteşte bagajele pentru America. Medicii îi recomandă însă atenţie sporită, mai ales dacă zboară des cu avionul.
„Vorbind, în general, despre o persoană însărcinată, e bine de ştiut că, din cea de-a 32-a săptămână de sarcină, unele companii aeriene interzic zborul cu avionul. O gravidă care merge cu avionul trebuie să ţină cont de câteva lucruri: durata călătoriei – care este, până la urmă, un efort -, radiaţiile la care se expune – cu cât vârsta sarcinii este mai mică, cu atât sunt mai mari inconvenientele, deshidratarea (atmosfera din aeronavă este uscată) accentuată pe durata unui zbor.
Mai există şi riscul apariţiei tromboflebitei din cauza poziţiei, a imobilizării prelungite şi a duratei zborului, aşa că e recomandată mişcarea în avion. Trebuie avut grijă şi la prinderea centurii de siguranţă, care nu trebuie să deranjeze. Orice gravidă trebuie să aibă un regim echilibrat, să nu facă efort în mod special, iar dacă are 35 de ani intră în categoria celor care trebuie urmărite în mod special”, a declarat, pentru „ring”, medicul Tudor Ciuhodaru.
In urma cu doar cateva zile, Valentina a marturisit ca sarcina este usoara si ca nu are interdictii. Face mult sport si este foarte atenta la aceea ce mananca, mai ales ca este o perioada extrem de sensibila.
“Nu am nicio interdicţie de la medic sau, ca să fiu precisă, nu am avut până acum. Încerc să consum alimente benefice şi să le evit pe cele care nu îmi aduc nici un aport (sic!) – patiserie, produse din făină albă etc. Dar dacă simt nevoia să consum un anumit aliment, nu mă privez, ci doar încerc să consum cu măsură… Mi-am vizitat nutriţionistul şi m-a îndrumat în ceea ce priveşte alimentaţia unei gravide, pentru că acum sunt responsabilă pentru o altă viaţă în afară de a mea. Nu uit nici de vitaminele specifice pe care le iau zilnic şi încerc să mănânc sănătos: multe fructe, legume, cereale şi pâine integrală, iaurturi şi mai multă proteină animală ca înainte. Bananele le consum zilnic şi pot să spun că înainte nu îmi plăceau. Simt uneori nevoia să mănânc şi dulce, ceea ce e tot o noutate”, a spus Pelinel.
Livia Lixandru